Vaslui | Un tânăr de 16 ani a murit în urma unui accident

accident-motocicleta

foto - Caracter ilustrativ

Un motociclist a murit în această dimineață, la Spitalul Județean Vaslui, în urma unui accident rutier grav petrecut, noaptea trecută, în Solești, pe drumul național DN 24.

Tânărul în vârstă de 16 ani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit de pe partea carosabilă. La fața locului a ajuns imediat un echipaj de Poliție, care a solicitat o ambulanță.

„A fost trimisă o ambulanță C2 cu medic de la SAJ Vaslui. Victima a fost găsită conștientă, însă prezenta un traumatism toracoabdominal și un traumatism de bazin. După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată în regim de urgență la UPU Vaslui”, a precizat medicul urgentist Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.