Vaslui | Un minor de 16 ani reținut pentru tâlhărie și furt calificat. A spart un spațiu comercial, un autoturism și o locuință

arest

foto: zidezi

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a unui minor de 16 de ani, din comuna Băcani, județul Vaslui, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de tâlhărie și furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că în perioada 10 – 17 martie 2022, minorul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi pătruns, prin efracție, într-un spațiu comercial, într-un autoturism și într-o locuință, de unde a sustras bani și diverse bunuri, în valoare de 1.200 lei.

Totodată, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în perioada 14 – 15 martie 2022, minorul ar fi deposedat, prin smulgere, două persoane vătămate în vârstă de 84, respectiv 89 de ani, de genți în care se aflau bani și bunuri, prejudiciul fiind estimat la peste 4.100 lei. Faptele s-ar fi produs pe o alee a bulevardului Republicii și pe strada Ioan Popescu, din municipiul Bârlad, persoanele vătămate nefiind vătămate fizic în urma producerii infracțiunilor.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, 19 martie 2022, poliţiştii l-au reținut pe minor, pentru o perioadă de 24 de ore.

Tot ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bîrlad, care a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Un alt minor, în vârstă de 15 de ani, domiciliat în municipiul Bârlad, participant la săvârșirea infracțiunilor, este cercetat în stare de libertate.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor implicate.