Vaslui | Un bărbat băut s-a răsturnat cu tractorul în șanț

WhatsApp Image 2022-01-23 at 12.54.46

Un bărbat din localitatea Lipovăț, județul Vaslui, a fost rănit după ce s-a răsturnat cu un utilaj auto într-un șanț. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că acesta se afla sub inlfuența alcoolului.

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și echipaje specializate și o ambulanță tip C2.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un tractor răsturnat, bărbatul blocat în interior fiind evacuat de ceilalți participanți la trafic.

Barbatul în vârstă de 37 ani a fost preluat de echipajul ambulanței SAJ Vaslui, după evaluare acesta fiind transportat la UPU Vaslui.

„Astăzi, 23 ianuarie 2022, ora 10.39, Politia mun. Vaslui a fost sesizată cu privire la faptul că, în localitatea/comuna Lipovăț, un tractor agricol ce se deplasa pe un drum public s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma producerii evenimentului rutier, conducătorul tractorului agricol, înregistrat in comuna Muntenii de Jos, a fost vătămat ușor fiind transportat la spital pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1.00 mg/l alcool in aerul expirat. În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale”, a declarat Bogdan Gheorghita, reprezentantul IPJ Vaslui.

Pompierii militari au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor.