Vaslui | Risc de explozie, după ce un taxi a intrat într-o conductă de gaz

interventii gaz

Un taxi a intrat într-o conductă de gaz, în zona Obor din municipiul Bârlad, pompierii asigurând măsurile PSI având în vederea riscul producerii unei explozii.

„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru asigurare măsuri PSI ca urmare a producerii unui accident rutier în municipiul Bârlad, pe strada Bărnuţiu, în zona Obor. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un taxi care a lovit o ţeavă de transport gaze naturale şi un gard, conducta fiind puternic fisurată. Până la sosirea echipelor specializate ale distribuitorului zonal de gaze naturale, pompierii militari au asigurat măsuri de protecţie, atât la autoturism, cât şi la ţeava avariată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.