Vaslui | O soferita a fost ranita dupa ce a lovit un stalp de electricitate in Stanilesti

stalp

În cursul acestei nopți, pompierii militari din cadrul Secției Huși au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Stănilești, comuna Stănilești. La fața locului au fost deplasate o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA).

În accident a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătoarea auto. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat care lovise un stâlp de electricitate, stâlpul fiind căzut pe autovehicul. Conducătoarea auto nu era încarcerată.

Victima, o femeie în vârstă de 53 ani acuza dureri toracice, abdominale și ale membrelor inferioare. Aceasta a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși.