Vaslui | O mașină a intrat într-un autocamion staționat. Șoferul a rămas blocat în interior

WhatsApp Image 2021-11-10 at 20.50.19

Accident rutier pe DN 15 D, în localitatea Parpanița, orașul Negrești. Din primele informații, un autoturism a intrat într-un autocamion parcat în afara părții carosabile. În urma accidentului rutier a rezultat o victimă ( conducătorul autoturismului). Victima este conștientă, dar blocată în interior.


La fața locului se deplasează o autospecială de lucru cu apă și spumă echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și o ambulanță SMURD tip B2 cu echipaj de prim ajutor. Acțiunea este în dinamică.


La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism care a lovit un autocamion aflat în staționare. Șoferul autoturismului era blocat în interior și prezent multiple traumatisme. Pompierii au procedat la deblocarea victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor medical.

După deblocarea victimei în vârstă de 36 ani, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Bărbatul prezenta un traumatism cranio-cerebral închis, dureri în zona coloanei lombare și în zona umerilor.