Vaslui | O gravida a ajuns la spital dupa un accident in comuna Stefan cel Mare

accident vaslui

Accidentul s-a produs aseara pe DN 15D, în localitatea Mărășeni din comuna Ștefan cel Mare. În coliziune au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, cele cinci persoane aflate în interior fiind evacuate.

Toate au fost evaluate medical, ambulanța de terapie intensivă mobilă transportând la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, o femeie în vârstă de 25 ani, însărcinată în luna a șaptea. Victima acuza dureri lombare și cervicale. Celelalte victime au refuzat transportul la spital.

În timp ce pompierii militari asigurau măsurile PSI specifice unor astfel de accidente, la fața locului a sosit și cel de-al treilea autoturism implicat în accident. In autovehicul se aflau două persoane si dupa momentul producerii accidentului rutier, cel de-al treilea autoturism care venea pe contrasens, a fost atins ușor, dar șoferul și-a continuat drumul. Ulterior, acesta a revenit la locul producerii accidentului. Niciuna dintre cele două persoane nu a necesitat îngrijiri medicale.

La fata locului a intervenit Detașamentul de pompieri Vaslui cu trei autospeciale (o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare grea, și o ambulanță SMURD tip C1) și echipaje specializate


Cauza și circumstanțele producerii acestui eveniment rutier sunt cercetate de polițiștii vasluieni.