Vaslui | Locuinta mistuita de flacari in Calugareni

flacari-vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință și o anexă a unei locuințe din localitatea Călugareni, comuna Ștefan cel Mare.

În apelul inițial la numărul unic pentru situații de urgență, 112, apelantul făcea referire la faptul că ar posibil ca doi copii să fi fost surprinși în incendiu. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și anexei. Exista pericolul de extindere la nivelul întregii locuințe, dar și la o casă învecinată.

Din fericire, copiii despre care se credea că au fost surprinși în incendiu, se aflau în siguranță. Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, iar după aproximativ 90 minute, incendiul a fost lichidat. Pompierii au scos din flăcări două butelii încărcate cu GPL aflate în pericol de a exploda.

Au ars aproximativ 90 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, anexa gospodărească în suprafață de 45 metri pătrați, trei uși și tot atâtea ferestre, mobilier, bunuri de uz casnic, diverse textile și materiale plastice. S-au degradat două frigidere, o mașină de gătit, două butelii încărcate cu GPL, diverse bunuri textile și documente. Au fost salvată o parte din locuința cuprinsă de flăcări, precum și imobilul învecinat.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului sunt scânteile sărite de la un coș de fum defect și neprotejat termic față de bunurile combustibile din apropiere.