Vaslui | Incendiu puternic noaptea trecută la un depozit de materiale de construcție din Viișoara

Pompieiri bârlădeni au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcții din satul Viișoara, comuna Viișoara. Incendiul se manifesta la acoperișul și podul depozitului, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Depozitul care a aluat foc noaptea trecută la Viișoara aparținea unui sătean, vecinii observând flăcările în jurul orei 22:00, atunci când au apelat numărul de urgență 112.

Pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad s-au deplasat cu trei autospeciale de stingere și un echipaj de ambulanță SMURD.

Incendiu se manifesta pe o suprafață de 300 metri pătrați. Până acum nu s-au constatat victime. Primii pompieri sosiți la fața locului au fost cei de la Serviciul de pompieri voluntari ai comunei Viișoara.

„Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un depozit pentru materiale de construcții, depozit aflat în localitatea Viișoara, comuna Viișoara. Incendiul se manifestă la acoperișul și podul depozitului, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la întreaga clădire și restul materialelor de construcție depozitate în curte.

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari din cadrul SVSU Viișoara. Aceștia au reușit să localizeze incendiul.

A explodat o butelie cu aer comprimat și au ars o parte din materialele de construcție depozitate în curte. Nu sunt înregistrate victime. Pompierii militari bârlădeni și voluntarii din cadrul SVSU Viișoara lucrează pentru lichidarea incendiului”, au transmis, noaptea trecută, cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.

Actualizare:

„După aproximativ două ore și jumătate, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 300 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, 15 paleți cu adeziv, circa trei metri cubi material lemnos, 20 valuri de vată minerală, 29 valuri plasă de protecție, un compresor și o ușă din PVC. S-au degradat diverse alte materiale de construcție, precum și o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați tencuială. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un compresor aflat sub tensiune”, a comunicat ISU Vaslui, la finalul intervenției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *