Vaslui | Femeie insarcinata in 9 luni, refuzata de spitalul din Barlad

Sharing is caring!

O femeie însărcinată în luna a noua, care s-a prezentat, duminică, la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad, cu tuse şi temperatură crescută, a fost trimisă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, deşi spitalul bârlădean a fost desemnat unitate suport COVID – 19.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat verificări în acest caz. Directorul executiv al instituţiei, Mihaela Vlada, a precizat astăzi, că refuzul pacientei nu a fost fundamentat şi că femeia trebuia primită la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Potrivit cadrelor medicale de la SJU Vaslui, pacienta a fost testată pentru COVID – 19 şi se află izolată în Secţia Ginecologie, starea sa neimpunând până acum transferul la ATI. Femeia s-a aflat până acum în izolare la domiciliu alături de soţul său, întors recent din Anglia.

Conducerea Spitalului de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad nu a putut fi contactată pentru a oferi detalii cu privire la refuzul pacientei suspecte de COVID – 19.

shares