Vaslui | Doi tineri bauti au furat o autoutilitara si au intrat într-un gard

Sharing is caring!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși – Biroul Investigații Criminale – au probat activitatea infracțională a unor bărbați de 24 și respectiv 20 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, complicitate la furt, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit faptul că, ieri, bărbații s-au deplasat într-un parc auto din municipiul Huși, de unde au sustras o autoutilitară pe care au găsit-o neasigurată și cu cheia de contact în torpedou.

Deși nu posedau permis de conducere, bărbații au condus autoutilitara pe rând, pe drumurile publice din municipiul Huși, dar și pe drumul european DE 581. Pe fondul lipsei de experiență în condus și al consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 24 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, provocând avarii atât autoutilitarei, cât și unui gard.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În urma cercetărilor efectuate în cauză și a probatoriului administrat, împotriva celor doi bărbați a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși cu propunere de arestare preventivă.

shares