Vaslui | Circulatie blocata in apropiere de Crasna dupa un accident produs intre o cisterna si un autoturism

UPDATE: Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă), o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evacuarea evaluarea, acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor PSI, în urma producerii unui accident rutier pe DN 24, în zona Mărul de Aur – Crasna. În accident sunt implicate o autocisternă și un autoturism, în cele două autovehicule aflându-se trei persoane. Autocisterna este încărcată cu 23 tone motorină și 10 tone benzină. În urma accidentului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar autocisterna s-a răsturnat în afara carosabilului.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite cele două autovehicule avariate, iar o persoană era încarcerată. Cealaltă persoană aflată în autoturism s-a autoevacuat până la sosirea salvatorilor. Autocisterna este avariată, dar nu există scurgeri de combustibil.
Pompierii militari au descarcerat persoana aflată la volanul autoturismului, iar echipajul ambulanței TIM i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, cele două persoane aflate în autoturism au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, victimele (un bărbat și o femeie cu vârste de 19 respectiv 20 ani) prezentând multiple traumatisme și contuzii, femeia acuzând și dureri la nivelul colanei vertebrale, în zona lombară.
Conducătorul autocisternei a fost evaluat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului a fost solicitat și un buldoutilaj, acesta fiind pus la dispoziție de reprezentanții Primăriei Albești. A fost anunțată Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Secția Drumuri Nationale și ISCTR.
Pompierii asigură măsuri de prevenire a incendiului, combustibilul aflat în autocisterna răsturnată urmând să fie tranvazat într-o altă autocisternă.
Cauzele și circumstanțele producerii acestuia accident rutier sunt cercetate de polițiștii vasluieni.

STIRE INITIALA: Un grav accident rutier s-a produs pe DN24 intr-o curba dintre Crasna si Marul de Aur. Au fost implicate o autocisterna si un autoturism iar ambele au iesit in afara partii carosabile.

Din primele informatii, doua persoane sunt ranite. La fata locului actioneaza pompieri, echipaje medicale, jandarmi dar si lucratori de la drumuri. Momentan traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *