Vaslui | Cinci tineri au fost reținuți după ce au agresat șapte persoane pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan

general-politia-e1624777517419

În cursul zilei de astăzi, față de 5 tineri, cu vârste între 17 și 24 de ani, din localitatea Unțești, comuna Bogdănești, județul Vaslui, a fost dispusă măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în noaptea de 6/7 august 2022, la ora 04.00, în municipiul Bârlad, județul Vaslui, în zona unui club, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, prezumtivii autori ar fi agresat șapte persoane vătămate, bărbați cu vârste între 19 și 43 de ani.

Bărbații cercetați urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru documentarea și probarea activității infracționale a tuturor persoanelor implicate.