Vaslui | Bărbat găsit mort într-un șanț

În jurul orei 18.00, un localnic din satul Emil Racoviță, comuna Dănești, a găsit într-un șanț un bărbat în stare de inconștiență.

La fața locului a fost deplasată o ambulanță SMURD tip B2, cu echipaj de prim ajutor. Paramedicii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 40 ani, în stare de inconștiență. Au fost începute manevrele de resuscitare, între timp sosind la locul intervenției și o ambulanță tip C (echipaj cu medic) aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Din nefericire, medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul victimei.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.