Vaslui | Barbat decedat dupa surparea unui mal

Sharing is caring!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit cu trei autospeciale, o ambulanță tip B2 (EPA) și echipaje specializate (1 ofițer și 13 subofițeri) pentru căutarea / salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 ani, peste care a căzut un mal de pământ, în orasul Negrești, strada 9 Mai.

La intervenție a participat și o ambulanță tip C (TIM) aparținând SAJ Vaslui. Primele echipaje ajunse la fața locului au fost cele de la Garda 11 Negrești.

După câteva minute de săpături, victima a fost reperată la aproximativ1,5 metri adâncime , i-a fost scos capul din pământ, i s-au eliberat căile respiratorii și i s-a administrat oxigen. În paralel, a continuat operațiunea de îndepărtare a pământului care ținea victima blocată.

După ce victima a fost extrasă, au fost efectuate manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicul de pe ambulanța TIM a fost nevoit să declare decesul victimei.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui nefericit eveniment, sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

shares