Vaslui | Autoturism furat din Italia, reținut la Albița

In Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism, an fabricație 2020.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului transportat, politistii de frontiera au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia. 

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că este împuternicit de o societate din Republica Moldova, care a achiziționat autoturismul în cauză de pe un site de licitații, să îl transporte din Austria în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *