Vaslui | Asistenți maternali, locuri noi de muncă

Sharing is caring!

Până la sfârşitul anului 2023, reţeaua de asistenţă maternală din România va fi extinsă cu mii de noi cadre, care vor beneficia de formare profesională continuă, în urma semnării, de către Ministerul Muncii, a unui contract care prevede o finanţare importantă în domeniu cu fonduri europene.
Este vorba despre proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, depus de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
De aceste fonduri va beneficia şi judeţul Vaslui, unde, în prezent îşi desfăşoară activitatea peste 1500 de asistenţi maternali.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, proiectul numit „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” se va derula pe o perioadă de 5 ani.
Toate direcţiile de asistenţă socială din ţară în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului vor beneficia în cadrul acestui proiect de un buget în valoare de peste jumătate de miliard de euro, bani din fonduri europene.

shares