Vaslui | 1 decembrie cu tricolor gigant

foto_drapel

12 ore de manifestări culturale şi civice au pregătit reprezentanţii autorităţilor publice locale din municipiul Vaslui pentru cea mai aleasă dintre sărbătorile unei naţiuni.
Autoritatile sustin ca cel mai aşteptat moment al zilei de 1 decembrie, ii va aduna pe toţi vasluienii la ora 10.00, în Centrul Civic. Manifestarea va începe cu intonarea Imnului de Stat al României, serviciu religios, alocuţiuni şi depuneri de coroane, finalizându-se cu parada militară pe bld. Ştefan cel Mare.

După parada militară, seria manifestărilor din Centrul Civic va continua cu un recital folcloric de cântece de ţară. Un moment inedit va fi oferit publicului de către dansatori: un drapel tricolor gigant va fi desfăcut pe acordurilor baladei „Măi soldate roşior”, în interpretarea Ralucăi Radu.
La finalul zilei va avea loc un concert extraordinar, susţinut de către unul dintre cele mai apreciate ansambluri profesioniste la nivel internaţional: Ansamblul Naţional Emerit de Dansuri Populare JOC, din Chişinău – Republica Moldova.