Vasile Gheorghiță, pictorul care slujește prin culoare

În liniștea bisericilor, culoarea devine rugăciune. Vasile Gheorghiță, pictor de biserici, spune că fiecare lucrare începe cu credință, iar inspirația vine dintr-o călăuzire divină. Prin mâinile sale, mesajul teologic prinde viață în culoare, pentru a ajunge mai aproape de inimile credincioșilor. El a pictat Biserica Sfântul Nectarie din Iași și spune că, pe parcursul celor 7 ani, a trecut printr-o multitudine de transformări, care au meritat, pentru că pictura este o adevărată operă de artă.

Pentru Vasile Gheorghiță, pictura nu este o simplă meserie, ci o chemare. Un drum început cu mulți ani în urmă, care i-a cerut răbdare, ascultare și o continuă transformare interioară.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc:„ Am fost atestat de Patriarhia Română în anul 2003 ca pictor bisericesc și, de atunci, cu voia lui Dumnezeu, am încercat să formez o echipă în care să pot împodobi bisericile cu pictură murală. Meșteșugul pe care l-am învățat de la maeștrii mei din trecut, care sunt câțiva la număr.

– Cum a fost tot acest parcurs? Câte biserici ați pictat?

-Parcursul a fost așa, și cu bucurii, și cu încercări. Noi, în pictura bisericească, spunem că tot ce este frumos se dobândește un pic mai greu. Adică trecem așa, pentru o perioadă, în care dobândim lucrurile astea, fiind puși la niște încercări. Dacă m-ați întrebat cum am ales această, să spun așa, eu îmi place să-i spun cale de mântuire. Adică consider că este de la Dumnezeu, un dar primit, să zic așa, chiar de la botez. Dar noi nu putem afla decât pe parcurs. Darul acesta primit de la Dumnezeu, să spunem așa, un dar cu care o să reflectezi și o să ajuți în societate, îl primești de la Dumnezeu, dar caracterul tău ca om îl dobândești prin felul în care îl parcurgi”.

Chemarea a apărut devreme. Privirea unui copil în fața frescelor de la Voroneț a deschis un drum care avea să-i marcheze întreaga viață.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „Pentru prima dată am vizitat Mănăstirea Voroneț, am văzut frescele de acolo, am simțit dincolo de cât pot să văd cu ochii și acolo a fost deschiderea mea să privesc așa un pic la picturile alea murale, să văd Judecata de Apoi și să încerc așa, cât pot, să cuprind cu mintea de copil. Și cred că acolo a fost o deschidere așa spre pictura murală. După care, un rol foarte important l-a avut, să zic așa, și unchiul meu, care este părinte stareț la Mănăstirea Hadâmbu, fratele cel mic al tatălui meu, care mă mai găsea câteodată acasă, cum spunea tatăl meu, mai mâzgăleam. Știți? Mă găsea pictând acasă. Și mama lui, deci bunica mea, mergeam în pelerinaj pe la mănăstiri. Și când a fost înscăunat ca stareț la Mănăstirea Hadâmbu, am venit cu bunica pentru prima dată în anii ’90. Cred că era doar ruină, dacă ați fost vreodată la Mănăstirea Hadâmbu acolo. Și eram un copil, veneam în vacanță cu bunica și pot să spun că acolo m-am născut sufletește, așa îmi place să spun.

Anii copilăriei petrecuți în preajma mănăstirilor și întâlnirile providențiale au conturat, pas cu pas, un destin. Un destin în care arta și credința nu pot exista separat”.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „Am încercat așa să studiez un pic, după Cina cea de Taină, țin minte, lui Leonardo da Vinci. Am făcut un tablou cu Înaltpreasfințitul Daniel, la perioada aceea, deci patriarhul de astăzi. Și mai multe icoane care, să zic așa, într-o bună zi a trimis părintele la Palat și acolo l-am cunoscut pe Preafericirea Sa, Patriarhul Daniel. M-a prezentat, aveam 16 ani, și m-a prezentat cu câteva icoane. Deci avem un frățior aici care pictează icoane și să-i dați o binecuvântare. Și acolo a fost începutul meu, pentru că Preafericirea Sa a propus, la vremea aceea, ușier fiind Clement Haralambi, starețul Mănăstirii Trei Ierarhi, să înființez un atelier la Mănăstirea Trei Ierarhi”.

Drumul a fost însoțit și de îndrumare duhovnicească. Sfaturi care au ajutat pictorul să treacă peste momentele de îndoială și neliniște.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „În timpul când pictez la șevalet, în atelier, trec prin anumite stări pe care nu le înțeleg. Stările alea erau așa, uneori de mâhniri, ca să încetezi lucrul, să nu cumva să ai continuitate și creație. La care părintele îmi spune, de fapt Sfântul Părinte Sofian, că e canonizat, îmi spune, drăguț, să zice: cum poți să zici că ești mâhnit când pictezi? Pentru că aceasta este o artă a frumosului. Și mi-a explicat despre aceste încercări.
Și la care mi-a dat un sfat succint, așa, în care mi-a amintit de Nicolae Grigorescu de la Agapia, când era de vârsta de 20 de ani. Și el trecea prin aceste stări de neliniști sau zbucium interior și la care el zicea că avea un prieten vânător în Agapia. Și când avea stările astea, se ducea la vânat.
Și când venea de acolo, venea cu o stare extraordinară. Dar el, părintele, zice: aici n-ai unde să mergi la vânat, dar, în schimb, poți să studiezi. Îți recomand să studiezi scrierile Sfinților Părinți. Și așa a fost un sfat cu care am depășit”.

Unul dintre cele mai ample proiecte ale sale a fost pictarea Bisericii Sfântul Nectarie. Șapte ani de muncă intensă, de responsabilitate și de lucru în echipă, mai ales cu preotul paroh.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „Tot ce se întâmplă, cum se spune acolo, nici fir de păr din cap nu cade fără nădejdea, fără voia lui Dumnezeu. Deci noi suntem, spunem așa, purtători de harul lui Dumnezeu și aici trebuie să recunoaștem neputința noastră, că noi de la noi nu putem face nimic, absolut. Și atunci trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu să ne descopere voia Lui.
Voia Lui este important să înțelegem care este rolul nostru în societate și să înțelegem aici cu ce putem, în societate, să fim de folos. Și dacă ne-am descoperit darul lui Dumnezeu, atunci toate se așează așa într-o ordine în care Dumnezeu le rânduiește. Dumnezeu mi-a revelat în așa fel încât, din copilărie, să zic așa, să-mi cunosc această cale, care mai târziu avea să primesc, de fapt, această responsabilitate să împodobesc sfinte biserici prin voia Lui și inspirația care este rânduită, să zic așa, că dacă nu suntem pregătiți sufletește, Duhul lui Dumnezeu n-are cum să ne inspire”

Pictorul trebuie să aibă o anumită conduită atunci când începe o lucrare atât de mare: trebuie să se roage, să țină post și să se apropie cât mai mult de Dumnezeu. Doar așa poate depăși momentele de greutate pe care le întâmpină.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „Deci, ca pictorul să aibă o conduită duhovnicească, să țină foarte mult duhovnicul aproape, să obișnuiască spovedania, Sfânta Liturghie; de acolo noi, oamenii, primim energia și puterea și tot ce ne rânduiește bunul Dumnezeu. Deși nu se poate spune altfel decât că Dumnezeu lucrează prin noi, oamenii. Și cum spunea acolo, Michelangelo avea așa o zicală a lui, că el întindea doar mâna cu pensula și spunea așa: vedeți umbra aceea de pe perete? Aceea este prelungirea și umbra Harului Divin”.

7 ani a durat pictarea Bisericii Sfântul Haralambie din Alexandru. Pictorii s-au consultat pe tot parcursul procesului cu preotul paroh.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „Dacă mă gândeam de la început, nu m-aș fi apucat, dacă aș fi conștientizat atâta suprafață de pictură. M-am simțit nevrednic în primul rând, după care mi-am dat seama că, pas cu pas, Harul lui Dumnezeu a lucrat, dar nu doar prin mine, ci prin faptul că am format o echipă de băieți tineri aici. Unii dintre ei, absolvenți ai Seminarului Teologic și ai Facultății de Teologie de la Iași. O parte din ei au trecut printr-un proces de ucenicie și au fost pricepuți, și Dumnezeu mi-a arătat că, cu ei, pot să pictez această biserică. Adică, atunci când spunem cuvântul tehnica frescă, de fapt spunem muncă de echipă”.

Scenele biblice prind viață în culoare. Nașterea Mântuitorului aduce lumină într-o lume aflată în întuneric, iar fiecare detaliu este gândit pentru a transmite nădejde.

„Aici avem fresca cu scena nașterii Pruncului Iisus. Este o scenă în care, de fapt, începe Noul Testament, în Evanghelia Mântuitorului Hristos. Avem acolo slavă de îngeri. Avem prima dată steaua de sus, despre care vă vorbeam, despre magi, care au călătorit după acest semn, această indicație, să zic așa, cerească. Și avem în partea stângă magii care aduc darurile Pruncului Iisus, care, de fapt, El S-a născut în iesle. Și vedem acolo, în spate, o negură foarte închisă.
Deci asta înseamnă Hristos, Lumina lumii. El ne aduce nădejdea mântuirii. Hristos luminează în negura acestei lumi. Aici este bucuria nădejdii mântuirii noastre”, spune pictorul.

Cea mai mare provocare rămâne imaginea Pantocratorului, pictată la mare înălțime. O lucrare care cere depășirea limitelor fizice și o concentrare totală.

Gheorghiță Vasile Serafim, pictor bisericesc: „Dar cea mai grea imagine, să zic așa, este la înălțime, când ai de stat foarte mult cu gâtul în sus la imaginea Mântuitorului Pantocrator, care este o scenă, să zic așa, undeva între 15 și 20 de metri pătrați. Deci, dacă țin minte bine, mâna, deci degetul cel mic al Mântuitorului este cât un antebraț. Apoi nu mai țin minte exact, portretul fără gât are un metru lungime. Adică e ceva care trebuie să te depășească pe tine, să controlezi suprafețile mari, ținând cont de calitatea lucrurilor, pentru că tu, de fapt, intri foarte mult în detalii. Adică ai responsabilitatea asta în duh, în ființa ta, ca lucrând cu dragoste, dăruindu-te, să intri în detalii cu o pensulă, care nu o am aici să vă arăt, așa, foarte mică. Intri în niște detalii în care, de fapt, nu trebuie să pierzi echilibrul pe ansamblu. Asta o mai găsim și în viață, așa. Ne dăruim foarte mult în detalii, dar totuși noi avem responsabilitate pe ansamblu”.

În liniștea bisericii, culoarea continuă să se roage. Iar fiecare perete pictat rămâne mărturie a unei credințe transformate în lumină.