Valeriu Gheorghiță:„Nu am niciun dubiu că România este în valul 4”

Valeriu-Gheorghita

Medicul Valeriu Gheorghiță anunță că vârful valului 4 va fi atins la jumătatea lunii septembrie. Acesta recomandă în continuare vaccinarea, pentru a dobândi imunitate în fața noului val de infectări.

Valeriu Gheorghiță, coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19: „Ne așteptăm ca această creștere să fie susținută în perioada următoare și principalul indicator pe care-l urmărim în momentul de față este rata de pozitivare a testelor, care vedem că a ajuns la 1,7%, 1,8%. Și în Germania la fel se monitorizează și în ultima săptămână a crescut rata de pozitivare de la 3% la 4%. Această creștere este explicată de faptul că varianta virală Delta este pe cale să devină dominantă și în țara noastră. Nu am niciun dubiu că România este în valul 4, avem toate datele pentru care putem afirma acest lucru. Și estimările din perioada următoare arată această creștere și în ultimele săptămâni avem o creștere progresivă, susținută a numărului de cazuri”

Pentru jumătate lunii septembrie, experții se așteaptă la un număr de până la 1600 de cazuri pe zi.