USV Iași propune sisteme socio-ecologice rurale ce ar putea fi puse în practică pe continentul african

USV

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) este implicată într-un proiect de amploare care promovează soluțiile de inovare rurală din țările dezvoltate care pot fi puse în practică în Africa. Proiectul „Centre de expertiză și de formare rurale bazate pe cunoaștere, îmbunătățirea ecosistemelor și pe cunoștințe” – RURALITIES oferă un cadru de expertiză și de învățare bazat pe îmbunătățirea ecosistemelor și pe acțiuni climatice, incluzând parteneri internaționali din UE, din țări europene non-UE și din țări africane.

La sfârșitul săptămânii trecute, asist. dr. Oana Coca și drd. Alexandru Tudoran din cadrul Departamentului de Agroeconomie al Facultății de Agricultură, împreună cu reprezentanți ai organizației ieșene, Rural Development Research Platform (RDRP), au participat la prima întâlnire de lucru în cadrul proiectului RURALITIES, organizată la Bratislava, în format hibrid: on-site și online.

„RURALITIES are ca scop identificarea sistemelor socio-ecologice rurale simplificate care promovează soluții de inovare rurală, creând în același timp <hub-urile RURALITIES>, respectiv multipuncte inovatoare de expertiză și formare în domeniul inovației rurale. Se propune conceptualizarea, dezvoltarea și punerea în practică pe continentul african a șase sisteme socio-ecologice rurale simplificate din România, Italia, Regatul Unit, Slovenia și Spania”, a declarat asist. dr. Oana Coca.

RURALITIES este un proiect european finanțat prin programul HORIZON, realizat de către un consorțiu internațional format din 52 parteneri, în care România este reprezentată de USV Iași, asociația RDRP, compania YXS AVALANA și GAL Siret Moldova. Proiectul se derulează pe o durată de 60 luni, octombrie 2022- octombrie 2027.