Urmează zile cu 50.000 de teste în 24 de ore, în România

Sharing is caring!

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a spus, miercuri, în ședința de Guvern, că, începând de luni, România va procesa 50.000 de teste pentru noul coronavirus pe zi.

„Avem 141 de puncte de testare, mai apar mâine 18 puncte de testare, cu o capacitate de 50.000 de teste pe zi. Putem să creştem numărul de testări zilnice”, a spus Tătaru, a precizat ministrul Sănătății. La rându-i, premierul Ludovic Orban a afirmat că aceste teste trebuie să fie împărțite uniform în toate aceste puncte, pentru ca rezultatele să poată veni în decurs de 24 de ore.

Mai mult, Nelu Tătaru a anunțat, marți, că primele doze din vaccinul anti-Covid vor ajunge în România la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie ar urma să înceapă vaccinarea personalului medical.

„Avem o primă tranșă care ar trebui să vină la sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este – și în planificarea pe care o avem – ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătății, la videoconferința Profit Health Forum.

shares