Urmarit international, prins de politistii bacauani. Facea parte din gruparea „Scorpionii” care producea peste 1 milion de euro din inselaciuni
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, împreună cu polițiștii din Moinești au desfășurat activităţi specifice în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, urmărit la nivel internațional.
Cel în cauză se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franţa, prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune realizată în bandă organizată, realizarea de operațiuni de jocuri de noroc interzise, spălare de bani, corupție activă în bandă organizată și pasivă comisă în bandă organizată, fapte prevăzute de Codul penal francez.
Persoana urmărită a fost escortată şi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerată în Arestul I.P.J Bacău.
În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare franceze.