Urmăriri în trafic și peste 12.000 pachete cu țigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord

164490995890-15846-S4

Ieri, în jurul orei 04.50, polițiștii de frontieră au identificat în trafic, pe raza localității Falcău, un autoturism înmatriculat în România, despre care se dețineau date că transportă o cantitate însemnată de țigări. Oamenii legii au procedat la interceptarea maşinii în cauză, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în mare viteză.

S-a trecut la urmărirea autovehiculului, la scurt timp acesta fiind oprit pe raza localităţii Vicovu de Sus cu ajutorul dispozitivului anti-pneu montat  pe carosabil de  colegii din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus. Şoferul a abandonat maşina şi a fugit în localitate.

Deoarece în autoturism se afla o cantitate însemnată de țigări, s-a luat măsura conducerii mașinii la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, unde, în urma inventarierii a rezultat  cantitatea de 12.310  pachete cu țigări de proveniență extracomunitară.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul era neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, în interiorul acestuia fiind descoperite patru seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare care corespund altor maşini. 

Ţigările – în valoare de 144.027 lei – au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În continuare, poliţiştii de frontieră derulează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: contrabandă, conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.