Urmarire ca in filme cu focuri de arma intre Podu Iloaiei si Letcani. Soferul este cautat cu cainii politisti

politist 1

In aceasta seara, polițiștii Serviciului Rutier Iași au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui sofer care se deplasa dinspre Podu Iloaiei către Lețcani. Polițiștii aflați în trafic tocmai verificaseră autoturismul în bazele de date, stabilind că acesta nu ar fi înmatriculat în circulație. Inițial, șoferul a tras pe dreapta, iar apoi a demarat în trombă circuland nebuneste.

Polițiștii rutieri au pornit în urmărirea autoturismului, care la ieșirea din localitatea Lețcani a acroșat un alt auto, iar șoferul a coborât și a fugit. Pentru oprirea conducătorului auto, pe parcursul urmăririi au fost trase două focuri de armă în plan vertical.

In urma tamponarii cu celalalt autoturism nu s-au inregistrat victime. Politistii il cauta acum pe fugar cu ajutorul cainilor.