Urmările întâlnirii delegației OMV cu Ilie Bolojan: Guvernul a extins cu doi ani faza de exploatare a perimetrului Neptun Deep

Guvernul extinde cu doi ani durata fazei curente de explorare din Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, fără modificarea duratei totale a concesiunii, care este de 45 de ani, respectiv până la data de 28 noiembrie 2045.

De asemenea, prin actul adițional se renunță de către titularul OMV Petrol la acțiunea desfășurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral precum şi la dosarele aflate pe rolul instanţelor naționale, respectiv al Judecătoriei Sector I şi al Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare a aprobării actului adițional prin adoptarea Hotărârii de Guvern, Acordul petrolier este actualizat de părți, ținând cont de toate modificările legislative intervenite pe parcursul derulării acordului de concesiune.  Titularii acordului de concesiune sunt: OMV Petrom S.A. și Romgaz Black See Limited. 

Faza curentă a perioadei de explorare a fost extinsă din considerente care țin de siguranță și eficiență, inclusiv de optimizarea resurselor tehnice și umane, precum și de menținerea continuității activităților de foraj.

Forajul celor zece sonde de exploatare pe structurile Domino și Pelican Sud, unde sunt zăcăminte comerciale deja confirmate, este planificat a se încheia la finalul anului 2026. Activitățile de foraj pentru structurile Domino și Pelican Sud trebuie menținute pentru ajungerea cu prioritate, la exploatarea resurselor din aceste zăcăminte. Săparea sondei în prospectul de explorare Anaconda are ca scop principal confirmarea de noi descoperiri comerciale.

“Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) – în prezent Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), pe de o parte, și Societatea Națională a Petrolului “Petrom SA” și Compania „ELF Aquitaine”, pe de alta parte a fost încheiat în cursul anului 2000 și a intrat în vigoare ca urmare a aprobării acestuia prin Hotărârea Guvernului nr. 1233/2000. Durata totală a Acordului de Concesiune este de patruzeci și cinci (45) de ani”, a transmis Guvernul. 

Faza curentă a perioadei de explorare s-a extins pentru o perioadă suplimentară de doi ani, respectiv până la data de 9.11.2027. Faza de dezvoltare a celor două zăcăminte comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud implică investiții masive în tehnologie de ultima generație, fiind necesară o perioada suficientă de timp și resurse tehnice și umane dedicate în vederea construirii infrastructurii subacvatice, forajului și echipării sondelor de dezvoltare, respectiv construirii și punerii în funcțiune a capacităților de producție offshore pentru exploatarea resurselor comerciale de gaze naturale.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *