Universitatea de Științele Vieții din Iași creează un nou spațiu dedicat studenților

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași) anunță pentru mâine, 30 mai 2025, inaugurarea unei noi zone de tip HUB destinată întâlnirilor, colaborării și relaxării studenților din campus.
Proiectul reflectă preocuparea comună pentru dezvoltarea unui mediu educațional modern și incluziv, care să încurajeze atât socializarea, cât și schimbul de idei între tineri. Noua zonă de lounge este amenajată la demisolul căminului A5 _ Merituscu mobilier confortabil, acces la internet de mare viteză și elemente de design care creează o atmosferă prietenoasă și deschisă, contribuind la îmbunătățirea experienței studențești.
Totodată, Universitatea a achiziționat o microseră didactică, pentru microplante ce va putea fi utilizată de studenții din domeniul științelor agricole și horticulturii. Aceasta oferă posibilitatea desfășurării unor activități practice, în condiții moderne, contribuind la formarea profesională a viitorilor specialiști.
Prin aceste inițiative, USV Iași își consolidează angajamentul față de crearea unui campus universitar adaptat nevoilor actuale ale studenților, oferindu-le resurse care să sprijine atât educația formală, cât și dezvoltarea personală.