Un ucrainean a încercat să intre în România cu o parte dintr-un obuz, cartușe și echipament militar

62317267

Un tub de obuz, o dronă, cartuşe, căşti militare şi componente de uniformă militară au fost găsite într-un microbuz ucrainean, la intrarea în România prin PTF Vicovu de Sus, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.

Potrivit sursei citate, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră din cadrul PTF Vicovu de Sus şi lucrători vamali a descoperit într-un microbuz, condus de un cetăţean ucrainean, ascunse şi nedeclarate, un tub gol de obuz calibru 122 mm, 30 de cartuşe calibru 5,45 mm, o dronă parţial distrusă şi componente de uniformă militară ucraineană.

În data de de 16 ianuarie, în jurul orei 19:40, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, în PTF Vicovu de Sus, judeţul Suceava, un cetăţean ucrainean în vârstă de 32 de ani, care se afla la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz înmatriculat în Ucraina, circulând pe ruta Ucraina – Marea Britanie.

În microbuz se mai afla o femeie de 39 de ani, tot cetăţean ucrainean, în calitate de pasager.

La controlul de frontieră, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a descoperit, sub bagaje, într-o cutie, un tub gol de obuz calibru 122 mm, 30 de cartuşe de calibru 5.45 mm, o dronă parţial distrusă, două căşti de protecţie militară şi diferite componente de uniformă militară ucraineană.

Şoferul ucrainean a declarat că nu ştia ce se află în cutie, acesta fiind rugat de cineva să transporte acest colet în Marea Britanie.

Bunurile au fost reţinute în vederea confiscării şi urmează a fi predate către reprezentanţii IPJ Suceava în vederea expertizării.

Ca urmare a nerespectării prevederilor regimului armelor şi muniţiilor, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi cetăţeni ucraineni acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.