Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc în mers pe o stradă din Vaslui
Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc, astăzi, în timpul mersului pe o stradă aflată la ieşirea din municipiul Vaslui, Detaşamentul de Pompieri intervenind cu două autospeciale de stingere şi nouă militari.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, autotrenul avea rezervoarele pline cu 200 de litri de motorină, existând risc de producere a unei explozii.
‘La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul capului tractor al TIR-ului. Prin intervenţia promptă a pompierilor militari au fost salvate remorca autotrenului, încărcată cu aproximativ 30 de tone de cereale, precum şi rezervoarele care conţineau circa 200 de litri de motorină. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se înregistra victime’, a precizat Daniel Stratulat din cadrul ISU Vaslui.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la nivelul compartimentului motor.