Un timișorean care nu credea în Covid a murit după ce s-a externat

WhatsApp Image 2021-09-07 at 17.49.33

Un tânăr de 34 de ani, din Timișoara, care nu credea în Covid, a fost internat în starea gravă din cauza infecției la secția ATI a Spitalului Victor Babeș. După ce a început să se simtă mai bine, s-a externat pe propria răspundere, ignorând sfaturile medicilor. Când a ajuns acasă a murit.

Doctorii au încercat sa-l convingă să mai ramana sub supraveghere în spital sau cel puțin să nu plece din Timișoara pentru ca, in cazul in care starea de sanatate i se agraveaza din nou, să poată ajunge la spital cât mai repede. Bărbatul a plecat intr-o localitate aflata la 60 de kilometri de oras. Acolo i s-a facut rau si la scurt timp a murit.

Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes: „Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI și ale colegilor de pe secția de Boli Infecțioase, a părăsit, ieri dupa amiaza – spre seara, incinta unității noastre, spunându-ne că va sta în Timișoara, pentru a fi aproape de spital. Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanta, iar pe drum, din cauza riscului la tranpsort, probabil a făcut o embolie pulmonara, iar medicii de pe ambulanța care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Domnul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital. Pe această cale atragem atenția si rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale. Noi nu ne putem opune dorințelor pacientilor, dar e important sa aibă incredere în medici. De exemplu am avut ieri un pacient cu 51 % saturatțe de oxigen care a refuzat oxigenul in dubla sursa, punandu-si in pericol starea de sanatate.”

În urma cu o saptamana, de pe patul de spital, acelasi tanar povestea cum a fost la un pas de moarte din propria inconstienta. A spus cum n-a crezut in temutul virus, iar cand a fost confirmat s-a tratat singur zile in sir cu vitamine. A decis sa mearga la spital abia cand n-a mai putut respira si a fost internat direct in Terapie Intensiva, unde aproape 3 saptamani a stat intubat. Avea un grad de afectare pulmonara de 80%.

Tânărul spunea atunci că nu s-a vaccinat pentru ca nu a crezut că ar putea face vreodata o forma severă de COVID 19.„Fiecare decide pentru viata lui, dar am vazut acum, pe propria piele, ca e mai bine sa te vaccinezi, decat sa nu o faci si sa ai o forma atat de grava. E mai bine sa te vaccinezi decat sa iti pui viata in pericol”, a declarat pacientul când era înca pe patul din Secția de Terapie Intensiă.

sursă: opiniatimișoarei