Un tanc s-a răsturnat pe șosea, în apropierea unei biserici din județul Bacău

Incidentul a avut loc luni după-amiază, în zona bisericii de la Văsiești, pe drumul către Moinești.

Din primele informații, un localnic s-a aflat la originea acestui eveniment.

“Trailerul a evitat un bătrân care traversa neregulamentar. Tancul a scăpat din sistemul de ancorare, ieșind cu șenila dreaptă de pe platformă”, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu.

Mașina de poliție care preceda acest transport special l-a evitat pe bătrân în ultima clipă, iar trailerul pe care se afla tancul a făcut, la rândul său, o manevră de evitare în urma căreia carul de luptă a intrat în balans și și-a rupt ancorele.

Din imaginile care au surprins incidentul se vede că tacul era așezat pe platformă cu tunul îndreptat în sens opus celui de deplasare.

Nimeni nu a fost rănit.

Din informațiile oficiale, tancul, model TR 85, se deplasa de la Sibiu la Roman, într-o mutare tehnică între depozite, potrivit Antena 3 CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *