Un tanar strain s-a prezentat pe 9 decembrie in UPU cu o plaga taiata la mana

UPU-Spiridon

Elemente ce ar putea reface puzzle-ul crimei din Moara de Vant ies la iveala. Se presupune ca autorul dublului asasinat, Ahmed Sami El Bourkadi s-a prezentat la spital dupa ce a comis fapta.

Conform cadrelor medicale, in data de 9 decembrie s-a prezentat in Unitatea de Primire a Urgentelor Sf. Spiridon un tanar cu nume strain cu plaga taiata la mana dreapta.

Tanarul a fost tratat in urgente si pe sectia de chirurgie plastica si a fost lasat sa plece acasa cu recomandari medicale.

„În data de 9 decembrie, între prezentările din urgență a fost un bărbat cu o vârstă de aproximativ 20 de ani, cu un nume cu rezonanță arabă, cu plagă tăiată la nivelul mâinii drepte. Un pacient care a fost văzut de medicul de urgență și apoi tratat împreună cu chirurgia plastică, toaleta sudură a plăcii. A plecat la domiciliu cu recomandări de tratament, nu a revenit. În fiecare gardă se prezintă pacienți cu plăgi tăiate, astfel încât un astfel de pacient este o prezentare obișnuită în urgență și avem între pacienții din urgență, fiind un oraș universitar, și studenți străini. Astfel încât, la fel, acest element este un element care se întâmplă între prezentările de urgență.”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD.

Despre crima din Moara de Vant se presupune ca ar fi avut loc in acea zi, intrucat studentul marocan a fost vazut de vecini pe 8 decembrie iar in data de 10 decembrie a fost dat disparut dupa ce nu a mai ajuns la avionul de Bruxelles.