Un tanar din Harlau a santajat timp de un an o fata. A primit in total 15.000 lei

Metoda-accidentul-1

Ieri, polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar Iași au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui tânăr, de 21 de ani, din orașul Hârlău, care ar fi urmat să încaseze 500 de lei de la o tânără, de 21 de ani, din comuna Balș.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că începând cu luna decembrie 2018, sub diferite pretexte, tânărul ar fi constrâns-o pe tânăra de 21 de ani să îi ofere bani și ar fi primit de la aceasta aproximativ 15.000 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, ieri, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Acesta a fost prezentat astazi cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă.