Un sofer s-a ales cu dosar penal dupa ce s-a rasturnat cu masina in sant fiind beat

etilotest

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat ca ieri, un bărbat de 58 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza orașului Hârlău și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț, în urma impactului șoferul fiind rănit.

În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.