Un scandal intre doi soferi in Vama Albita a degenerat in bataie! Unul dintre soferi s-a ales cu dosar penal

conflict-soferi-vama-albita-850x560

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Albiţa  efectuează cercetări în privinţa unui conducător auto, de cetăţenie R. Moldova, care a fost reclamat de un conaţional că i-a adresat expresii jignitoare, l-a ameninţat cu acte de violenţă şi l-a agresat fizic în timpul unui conflict spontan izbucnit în terminalul de marfă din PTF Albiţa.

În ziua de 24 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţişti de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, au fost sesizaţi de un conducător auto al unui ansamblu rutier, de cetăţenie R. Moldova, că, în urma unui conflict spontan izbucnit în terminalul de marfă al punctului, între acesta şi un alt conducător auto, cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 56 de ani, acesta din urmă i-a adresat expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă.

Poliţiştii de frontieră au sancţionat contravenţional cetăţeanul reclamat cu o amendă în valoare de 1.000 lei, pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice, conform Legii 61/1991 modificată şi completată. Totodată, colegii noştri au informat persoana reclamantă că are posibilitatea de a depune o plângere penală în situaţia în care consideră că faptele şi actele desfăşurate i-au pus în pericol sănătatea, viaţa sau integritatea fizică ori psihică.