Un român stabilit în Spania și-a împușcat foștii colegi de la serviciu după ce a fost concediat

politie

Un român de 45 de ani, fost agent de pază, și-a împușcat șeful, doi colegi și un polițist în Spania. La scurt timp după ce a fost concediat, bărbatul a mers înarmat la sediul firmei unde lucrase.

Trei persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind în stare critică. Ulterior, românul a fugit cu maşina şi a deschis focul şi spre poliţiştii care îl urmăreau. Un agent a fost rănit. 

Bărbatul s-a baricadat, apoi, într-o clădire părăsită, asediată de poliţie, şi a fost lovit de trei gloanţe într-un nou schimb de focuri, după două ore de negocieri fără rezultat. 

Se pare că acesta le trimisese foştilor colegi mesaje cu ameninţări pe care în final le-a dus la îndeplinire.