Un român, investigat de FBI: Cânta pe stradă mințind că strânge donații pentru copilul bolnav. Ce avea bărbatul în portbagaj

62176189

Un român a ajuns să fie investigat de FBI, după o fraudă. El cânta pe stradă și susținea că strânge donații pentru copilul său bolnav.

“Mi-a spus că are un copil bolnav și că are nevoie de bani”, a povestit Caroline McGinley, citată de WPTV.

Dar potrivit biroului șerifului din Palm Beach, totul era o fraudă. Polițiștii au arătat că Giovani Radu, 22 de ani, se confruntă cu numeroase acuzații, inclusiv fraudă și solicitare de donații sub pretext fals.

Oamenii legii au fost chemați în locul în care românul cânta pe 23 decembrie. În timp ce încerca să plece cu mașina, Giovani Radu a fost oprit. În mașina sa, polițiștii au găsit sume destul de mari, opt pancarte cu diverse mesaje pentru donații, îmbrăcăminte de lux de la Prada, Gucci, și Armani și chitanțe bancare pentru depozite și transferuri de aproape 80.000 de dolari în ultimul an.

În urma verificărilor s-a dovedit că bărbatul din România se află ilegal în SUA. Mai mult, el a mărturisit că nu are niciun copil.
Ancheta a fost preluată de FBI.