Un prim eșec la un important proiect al Spitalului Județean Suceava
Ziua de luni, 17 iulie a marcat un prim eșec la proiect de investiții pentru Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Este vorba despre lucrările necesare pentru creșterea siguranței pacienților (s.red.), un proiect amplu în valoare de aproape 1,8 milioane euro fără TVA pe care Consiliul Județean Suceava – instituția care tutelează administrativ SJU – vrea să îl pună în aplicare. și nu doar că vrea, dar trebuie finalizat până la 31 decembrie 2023. Așa cum am menționat într-un precedent articol din cotidianul Obiectiv de Suceava, abia pe 21 iunie, a fost publicat anunțul pentru licitația care ar urma să aibă loc, inițial, pe 10 iulie și ulterior data limită de depunere a ofertelor s-a prelungit până pe 17 iulie. Dar pe 17 iulie nu s-a prezentat nimeni la licitație.
Finanțarea nu era o problemă (s.red.), fiind asigurată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, cu finanțare din REACT-EU. Problema o reprezenta faptul că lucrările trebuiau realizate până la finele anului în curs. „Execuția lucrărilor (s.red.) se face în cadrul contractului de finanțare nr. 1695/13.09.2022 pentru proiectul Creșterea siguranței pacienților Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava”, cod SMIS 154593, a cărui perioadă de implementare este până la data de 31.12.2023”, se preciza în documentația de atribuire încărcată pe SEAP.
Obiectivul principal care se dorește a fi realizat prin implementarea acestui proiect este crearea unor spații conforme în ceea ce privește infrastructura electrică, de ventilare și tratare a aerului și infrastructura de fluide medicale. Ce investiții și-a propus CJ Suceava a executa la SJU? În primul rând instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală și de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă, urmate de reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, apoi de reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de fluide medicale. Totodată, se are în vedere asigurarea dublei alimentări din sistemul de Anclansare Automată a Rezervei (AAR) existent la tabloul electric aferent secției radiologie montat pe casa scărilor pentru alimentarea surselor neîntreruptibile de putere (UPS). Criteriul de atribuire al lucrărilor este „prețul cel mai scăzut”.
sursa obiectivdesuceava.ro