Un polițist din Ploiești este acuzat de viol

Un polițist din Ploiești este acuzat de viol, după ce o femeie susține că a fost abuzată sexual de acesta, iar că superiorii săi l-ar fi acoperit. Conducerea IPJ Prahova a declanțat o anchetă internă.

Femeia susține că acesta ar fi violat-o la el acasă, după ce aceasta se prezentase anterior la secție pentru a depunde o plângere împotriva unui bărbat care o înșelase cu o sumă de bani.

După presupusa faptă, femeia ar fi mers la superiorii polițistului ca să depună plângere, însă, susține ea, aceștia ar fi refuzat-o.

„În urma apariției în spațiul public a unui articol în care este prezentat modul în care polițiștii unei secții urbane de poliție din municipiul Ploiești și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în urma unei sesizări a unei femei, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova este abilitat să comunice următoarele:

Cu privire la aspectele în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a dispus declanșarea cercetării prealabile încă de la momentul luării la cunoștință despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situația de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecință.

De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”, a transmis IPJ Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *