Un pacient și degetul său au ajuns la spitalul din Iași cu două ambulanțe diferite

Un barbat de 54 de ani, care a ramas fara degetul mare de la mana stanga in urma unui accident de munca a fost transferat de urgenta sambata, de la Spital Municipal Roman la Spitalul „Sfantul Spiridon” Iasi fara degetul amputat, care a ajuns mai tarziu, cu o alta ambulanta.

Pacientul este internat la chirurgie plastica fiind operat sambata. Degetul acestuia insa, nu a mai putut fi transplantat pentru ca asistenta de pe ambulanta a uitat sa ia si recipientul cu gheata in care se afla degetul amputat.

prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași

„În cursul evaluării din clinica de chirurgie plastică s-a constatat că acest segment era devitalizat, prezenta leziuni incompatibile cu activitatea de replantare, astfel încât deși am aflat de la ambulanță că inițial a fost vorba de 2 ambulanțe care au transportat, una pacientul, cealaltă segmentul de deget, la momentul ajungerii se aflau în aceeași ambulanță și evaluarea nu a permis replantarea. A existat de asemenea amputația de deget 2 și leziuni care au necesitat chirurgie plastică si reparatorie la nivelul metacarpului, la nivelul degetelor 3,4 și 5 care au fost refăcute integral.

A fost nevoie de o alta ambulanță care să predea degetul dar nu a fost transportat corespunzător către unitatea medicală. Acesta a fost pus greșit în recipentul cu gheață.

prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași

„Toate ambulanțele au pungi speciale de a părților amputate, fie că este vorba de un segment de deget sau de un segment mai mare din membrele superioare sau inferioare. Există un fluid de conservare, care se află într-un prim recipient, într-o primă pungă, apoi acel recipient inițial se pune în într-o pungă cu gheață.

Bărbatul este în continuare internat și are nevoie de o evaluare din partea chirurgului plastician. Acesta este viitor candidat la un transplant de deget de la picior.