Un nume greu din PNL Iasi si-a anuntat demisia din partid fiind mahnit de listele intocmite pentru alegerile parlamentare

Senatorul Liviu Bratescu si-a anuntat plecarea din partid dupa ce a fost pus de conducerea ieseana pe pozitia a patra la Camera Deputatilor.
“Nu mi-am închipuit niciodată că, după 25 de ani în PNL, voi fi nevoit să plec. Toată tinerețea și apoi viața de om matur mi le-am dedicat în foarte mare măsură celor două mari pasiuni, istoria și politica. Nu vă vorbesc acum despre istorie. Vă vorbesc despre implicarea în viața comunității, în munca la proiecte, în participarea la luptele electorale. Vorbesc despre ani și ani de zile de implicare și care m-au făcut totuși ca astăzi să mă aștept la o evaluare corectă a activității mele. Nu pot fi de acord cu lista propusă de conducerea PNL Iași pentru că nu are la bază criterii transparente și corecte de întocmire. Am avut cu colegii mei multe discuții în aceasta săptămână. Sunt senator în functie cu 6 legi trecute în jumatate de mandat. Am dus de-a lungul timpului lupte dure cu adversari redutabili fie ca vorbim de bătălia electorală din 2012 împotriva Elenei Udrea, fie de duelurile cu diversi pesediști prin studiourile tv. În atare condiții, înlocuirea mea de pe lista de la senat și apoi poziția care mi-a fost propusă de actuala conducere a filialei îmi transmite clar mesajul ca nu mai este nevoie de Liviu Brătescu în PNL. Nici nu mi-aș putea găsi un astfel de loc într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare pe lista de parlamentare”, a precizat senatorul Liviu Bratescu.
Acesta a mai spus ca in urmatoarele zile isi va decide viitorul politic. Comitetul Director Județean și Comitetul de Coordonare Județean al PNL Iași au votat marţi lista candidaților pentru Parlamentul României. La Senat, prima poziţie este ocupată de Lucian Petrică Rusu, în prezent secretar geberal adjunct al Guvernului, pe locul doi fiind Romeo Vatră, director al Aeroportului Iaşi.
La deputaţi, lista este deschisă de actualul lider al filialei judeţene PNL, Alexandru Muraru, pe locurile următoare fiind Sorin Afloarei, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi Sorin Năcuţă, deputat.