Un nou pas pentru studiul de fezabilitate și proiectul drumului expres Suceava – Botoșani

drum-expres-600x337

Un studiu de fezabilitate pentru „Drum Expres A7 – Suceava – Botoșani” va fi realizat inclusiv de Primăria Suceava. De altfel, primarul Ion Lungu a inițiat un proiect de hotărâre în sensul realizării studiului și, ulterior, a documentației tehnice pentru Autorizația de Construire, obținerea în sine a respectivei autorizații de construire și elaborarea proiectului tehnic. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Sucevei va fi dezbătut într-o ședință extraordinară de astăzi, 18 noiembrie, a Consiliului Local Suceava.

Un protocol de colaborare a fost încheiat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe de o parte și consiliile județene și primăriile Suceava și Botoșani pentru demararea proiectului „Drum Expres A7 – Suceava – Botoșani”.

CNAIR a solicitat apoi ca în locul Protocolului ed colaborare să funcționeze un acord de asociere, lider de asociere și Autoritate Contractantă Desemnată – UAT Județul  Suceava  și a stabilirii contribuției financiare a părților în cadrul proiectului. Astfel, Municipiul Suceava va furniza orice informații și documente legate de proiect, respectând legislația achizițiilor publice și va finanța proiectul cu 89.044,12 lei fără TVA. După cum a explicat primarul, banii reprezintă 25% din suma de 356.176,47 lei fără TVA, care la rândul ei reprezintă 2% din valoarea totală eligibilă estimată de 17.808.823,53 lei fără TVA.