Un nemtean a fost inselat cu aproape 5.000 de euro de falsi brokeri de investitii
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin plângere, de către un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute, care au susținut că sunt brokeri de investiții, l-au înșelat și au efectuat mai multe operațiuni financiare în mod fraudulos.
“Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în data de 16 aprilie a.c., autori necunoscuți, ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare, din contul bancar al persoanei vătămate, fără a avea consimțământul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.”, a transmis IPJ Neamt.
Barbatul a fost inselat cu suma de 24.500 lei.