Un munte de moloz de 20 metri înălțime, aruncat în mijlocul naturii a apărut în orașul Comănești – Bacău

Într-un loc izolat, ferit de ochii trecătorilor, în orașul Comănești din județul Bacău a apărut de câteva săptămâni un munte de moloz care are peste 20 de metri înălțime și în jur de 100 de metri lungime. Prefectul județului reclamă ”un exemplu revoltător de depozitare neconformă a deşeurilor din construcții”, în timp ce primarul susține că molozul are ca scop lățirea unui drum. Localnicii au făcut plângeri la autorități, Garda de Mediu Bacău urmează să meargă în control.
Molozul provine de la trei școli din localitate (Şcoala „Ciprian Porumbescu”, Şcoala nr. 4 Şupan, Şcoala Liviu Rebreau) care sunt în plin proces de reabilitare şi modernizare. Pentru aceste lucrări, primăria, ca beneficiar, a plătit peste cinci milioane de euro, majoritatea bani europeni aprobaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Firma care execută lucrările este SC Alconep SRL.
Reporterul G4Media.ro a vizionat zeci de clipuri video şi fotografii din care se observă cum basculantele care au încărcat moloz din curtea şcolilor aflate în plin proces de modernizare sunt aceleaşi cu maşinile care au aruncat deşeurile în mijlocul naturii.
Mai mult decât atât, chiar unii dintre consilierii locali au anunţat în repetate rânduri autorităţile despre poluarea produsă (petiţii la Ministerul Mediului/Garda de Mediu, apel la 112, etc.) însă, depozitarea nu s-a oprit. Printre ei se numără consilierul local Valentin Sarcă (USR).
Pentru că depozitul de deşeuri provenite din construcţii se află la marginea unei văi care la rândul ei se află la o diferenţă de altitudinea de câteva sute de metri faţă de oraş , localnicii se tem că oricând „muntele” o poate lua la vale.
„Aici au fost basculate sute de maşini pline cu moloz. Eu ca localnic nu ştiu cui să mă adresez având în vedere că primaria este beneficiarul, că poliţiştii locali sunt sub primărie, că firma care a depozitat este angajată de primărie şi tot aşa. Vă daţi seama ce s-ar putea întâmpla dacă tot molozul ăsta o ia la vale în urma unei ploi puternice? Dvs. ştiti că în zona asta au loc frecvent alunecări de teren? Toţi ştiu şi cu toate astea ne-am trezit cu ditamai muntele de gunoi. Muntele ăsta credeţi ca a căzut din cer fără ca autorităţile să ştie? Au fost aici şi cei de la primărie, şi consilieri locali, şi Poliţia Locală, se uită şi ei şi rămân cruciţi. Noi care locuim aici, stăm cu frică. Ei, nu”, a declarat pentru G4Media.ro, un localnic care locuieşte în proximitatea muntelui de moloz.