Un monument istoric din Păcurari va fi reabilitat și transformat într-un muzeu

Consilierii locali vor aproba mâine Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent proiectului de transfomare a Casei Buicliu în Muzeul Copiilor. Inițiativa aparține Ateneului Național din Iași iar, în urmă cu patru ani, investiția era estimată la circa un milion de euro.

După ce proiectul de PUZ va fi aprobat de către plen, Ateneul va putea depune la Prinmărie documentația pentru obținerea autorizației de construire și, în paralel, să pregătească lansarea licitației de lucrări.
Clădirea a fost construită în secolul al XIX-lea şi este în prezent o ruină: ultimii chiriaşi ai Primăriei au fost evacuaţi în vara anului 2017, iar, de atunci, imobilul nu a mai avut vreo folosinţă, conform apix.

„Restaurarea, consolidarea, refuncţionalizarea prin extinderea imobilului, în vederea readucerii la o imagine anterioară ştiută, considerată de valoare. Eliminarea părţilor de construcţii parazitare, corpurile anexe, care afectează armonia şi unicitatea stilistică de ansamblu”, este una dintre concluziile din proiectul de restaurare.

  • Scurt istoric al clădirii (fragment din PUZ). Casă Buicliu este o casă aparțînând unei familii boierești de secol XIX, având ulterior mai mulți proprietari. Casă este atestată documentar cu testamentul Elenei Bogonos prin care lasă imobilul moștenire fiului, maiorul Demetrie Bogonos, datat 20 martie 1863. Ulterior, într-o desciere a caselor de pe Strada Păcurari realizată de Ion Mitican, un bun cunoascator al istoriei locale, autorul amintește de casă Bogonos din Strada Păcurari, nr. 29, pe care Elena Bogonos o închiriază la 1870. Mai este specificat în scrierile lui faptul că „numărul 29, pe la 1900 îl stapânea căpitanul Andronescu, apoi Gavrilovici, trecând în 1924 la Leon Grimberg, proprietarul unei Fabrici de baticuri”. În 2008 casă adăpostea Biblioteca „G. Ibrăileanu” , o filială a bibliotecii Județene Gh. Asachi, ca mai apoi să fie abandonată, fapt ce duce la o deteriorare majoră a întregii construcții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *