Un minor din doi este educat cu palma

Lonely sad boy at home

Sad boy sits alone.

Un studiu realizat de catre Asociatia „Salvati Copiii” arata ca violenta impotriva copiilor este un fenomen tot mai raspandit in Romania.

In familiile vulnerabile, atunci cand un copil face ceva gresit, prima reactie a peste 50% dintre parinti este de a ridica vocea, iar 10% dintre parinti palmuiesc imediat copilul sau il trag de par. Studiile arata ca, de multe ori, parintii nu au cunostintele si abilitatile de a raspunde la comportamentul copiilor intr-un mod constructiv si ca repeta, involuntar, un model traditional de crestere a copiilor.

46% dintre copiii care au participat la studiu au afirmat ca sunt pedepsiti fizic, insa acelasi studiu arata o incidenta mult mai mica, din raspunsurile parintilor.

Doar 28% dintre acestia recunosc faptul ca folosesc forme usoare sau severe ale pedepselor fizice. Abuzul de orice natura asupra copilului aduce dupa sine grave tulburari de comportament, intarzieri in dezvoltarea emotionala si fizica si manifestarea agresivitatii sub cele doua forme: fizica si verbala.