Un instructor a murit după ce a căzut de la înălţime, în timpul unui zbor cu parapanta în Brașov
Un bărbat de 47 de ani, instructor de zbor, a murit, duminică, după ce a căzut de la înălţime, în municipiul Săcele din judeţul Braşov, în timpul unui zbor cu parapanta. Primele cercetări arată că, în timpul zborului împreună cu o persoană de 23 de ani, el s-ar fi desprins de echipamentul de zbor, în condiţii deocamdată necunoscute, şi a murit în urma impactului cu solul.
„La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 12.20, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov a fost sesizată printr-un apel de urgenţă, prin sistemul 112, cu privire la faptul că în zona Bunloc, din municipiul Săcele, un bărbat, care efectua un zbor cu parapanta, ar fi căzut de la înălţime, iar în urma impactului cu solul acesta a decedat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.
O echipă de poliţişti face cercetări pentru lămurirea condiţiilor care au dus la producerea incidentului, informeaza Ziarul de Iasi