Un iesean care fura din banii firmei la care lucra a fost retinut de politistii dupa ce a inscenat un furt
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au reținut un bărbat, în vârstă de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de ,,furt”, ,,delapidare” și ,,inducerea în eroare a organelor judiciare”.
Acesta a sesizat la data de 10 august, că în seara zilei de 09.08.2023, persoane necunoscute i-ar fi sustras din rucsacul pe care îl avea asupra sa, aproximativ 18.000 de lei, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Iași. La momentul respectiv, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, bărbatul (pretinsa parte vătămată), angajat la o societate comercială din municipiul Iași, ar fi sustras bani obținuți din profiturile societății, cauzând un prejudiciu de aproximativ 57.000 de lei.
Pentru a justifica lipsa unei părți din sumă, acesta a declarat în fals că banii i-au fost sustrași de către persoane necunoscute, la data de 09.08.2023.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 31 octombrie 2023 acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale.