Un ieșean a fost condamnat la închisoare în Marea Britanie după ce a fost prins cu 32 de kg de cocaină

cocaina

Un ieșean a fost condamnat la aproape 10 ani de închisoare în Marea Britanie după ce a fost prins cu 32 de kg de cocaină. Aceasta era îndesată în rezervorul de combustibil al furgonetei sale.

Traficantul a fost oprit de poliție în trafic, sesizând dimensiunea prea mare a rezervorului. Se pare că, în urma analizelor de laborator, s-a constatat că drogurile aveau o puritate cuprinsă între 61% și 80% și ar fi avut o valoare estimată la 2,5 milioane de lire sterline.

Potrivit Kentonline, Ion Cazac, în vârstă de 40 de ani a pledat vinovat, recunoscând implicarea într-o rețea internațională de trafic de droguri, deși, în primă instanță, le-a spus anchetatorilor că nu știe nimic despre stupefiantele din rezervor.