Un hot prins la furat in Barlad ar fi fost batut teribil si a murit in ambulanta la intrarea in Iasi

În cursul nopții trecute, în Bârlad, un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost victimă a unei agresiuni. Se pare că a fost prins în timpul unui furt dintr-o gospodărie. A fost trimisă o ambulanță B2 din Bârlad care a găsit victima cu un traumatism craniocerebral important dar conștient și coerent.

I s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la Spitalul Bârlad. În urma investigațiilor s-a hotărât transferul la Spitalul de Neurochirurgie Iași cu o ambulanță C2 cu medic. Din păcate, la sosirea la Iași pacientul a intrat în stop cardiorespirator în ambulanță.

Deși s-au făcut manevre de resuscitare cardiorespiratorii avansate în ambulanță, acesta nu a răspuns la ele. A fost declarat decesul iar cadavrul a rămas la Spitalul de Neurochirurgie Iași. Cazul a fost preluat de poliție pentru investigații.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!